Wayne Rooney, căpitanul echipei naționale de fotbal a Angliei, nu a făcut deplasarea în Slovenia pentru meciul de marți din preliminariile Campionatului Mondial 2018 din rațiuni tactice, potrivit selecționerului interimar al Albionului, Gareth Southgate, notează BBC.
Wayne Rooney a recunoscut faptul că trece printr-o perioadă dificilă, în timp ce Gareth Southgate a precizat că decizia a fost una pur tactică și nu reflectă forma sportivă a atacantului. Rooney este cel mai bun marcator din istoria Angliei, cu 53 de goluri în 117 apariții.
„Am analizat modul în care joacă Slovenia și am stabilit profilul de mijlocaș de care am nevoie pentru acest meci. În niciun caz nu este o reflecție a prestației lui Wayne din meciul de sâmbătă. A reușit multe pase și a jucat cu o bună disciplină tactică. Nu a fost o decizie ușoară prin prisma respectului pe care îl am pentru căpitanul acestei echipe. Nu am luat această decizie pentru a le face pe plac celor care l-au criticat pe Rooney, chiar sunt mai deranjat decât el după acele reacții negative. Este o chestiune de respect pentru un jucător foarte important din istoria noastră”, a precizat Southgate.
Rooney, în vârstă de 30 de ani, a fost huiduit de către unii spectatori englezi prezenți pe arena Wembley la meciul cu Malta, scor 2-0, și nu a fost titular în ultimele trei meciuri ale lui Manchester United.
„Nu neg faptul că trec printr-o perioadă dificilă. Asta e, nu e nicio rușine să stau pe banca de rezerve, face parte din fotbal. Evident că ar ajuta dacă aș juca mai avansat, dar este decizia antrenorului. Nu am 35 sau 36 de ani ca să zic că nu pot să-mi revin din această situație. Ryan Giggs a jucat până la 40 de ani, pe mai multe poziții. Sunt bine, voi găsi o cale pentru a merge mai departe. După Euro 2016, mi-ar fi fost ușor să zic că renunț, dar nu îmi stă în fire. Trebuie să muncesc din greu și să fiu pregătit pentru momentul în care mi se va cere să joc pentru club și națională. Am jucat timp de 13 ani pentru Anglia și am dat totul. Nu mi-am schimbat planurile, vreau să mă retrag după Campionatul Mondial din 2018 din Rusia”, a declarat Rooney, citat de BBC.
Statistica arată că Wayne Rooney a avut cifre bune în ultimele zece meciuri pentru selecționata Albionului. Jucând patru partide ca atacant și șase ca mijlocaș, Rooney a avut mai multe șuturi pe poartă decât oricare alt jucător, 11. Daniel Sturridge a înregistrat 10, iar Harry Kane 9. Rooney este al doilea în topul pasatorilor, cu 550, după Jordan Henderson (628) și înaintea lui Eric Dier (545).
Selecționerul interimar al Angliei a decis să-i acorde banderola de căpitan lui Jordan Henderson, mijlocașul lui Liverpool, pentru meciul de marți cu Slovenia. Eric Dier, mijlocașul lui Tottenham, va evolua în locul lui Wayne Rooney la Ljubljana.
„Cred că Jordan Henderson este un lider fantastic. A preluat misiunea dificilă de a-l succeda pe Steven Gerrard la Liverpool și a crescut foarte mult în joc. Are calități de lider și merită această șansă. Sunt sigur că va fi un moment de mândrie pentru el și familia lui”, a precizat Rooney.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER